Loperamid 2 mg, 10 capsule, Slavia Pharm

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Loperamid Laropharm 2 mg capsule

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 126 mg, p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-
hidroxibenzoat de propil (E216).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă.
Capsulă cu cap albastru şi corp roz, conţinând o pulbere de culoare albă sau aproape albă.

4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice

 Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
 Tratamentul simptomatic al episoadelor acute de diaree asociată sindromului de colon iritabil la adulţi cu
vârsta mai mare de 18 ani, după confirmarea diagnosticului.

4.2 Doze şi mod de administrare

În textul referitor la dozele recomandate, Loperamid Laropharm 2 mg capsule va fi numit Loperamid
Laropharm.

Diaree acută
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Laropharm), urmată
de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Laropharm) după fiecare scaun diareic. Doza
maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loperamid Laropharm).

Diaree acută asociată sindromului de colon iritabil, după confirmarea diagnosticului
Adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Laropharm), urmată
de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Laropharm) după fiecare scaun diareic, sau la
recomandarea medicului. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6
capsule Loperamid Laropharm).

Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
2

Copii cu vârsta sub 12 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.

Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct.

4.4).

Mod de administrare
Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă, indiferent de orarul meselor.


4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi (enumeraţi la punctul 6.1).
Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).

Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând Salmonella,
Shigella şi Campylobacter;
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.

În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului,
datorită posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi megacolon toxic.
Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau ileus.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Tratamentul diareii cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de
bază, trebuie administrat tratamentul specific.

În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie
întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.

În diaree, organismul pierde multe lichide şi poate să apară deshidratarea. Incidenţa şi riscurile asociate
deshidratării sunt mai mari în cazul copiilor mici, vârstnicilor şi persoanelor cu boli cronice şi cresc în
funcţie de severitatea deshidratării. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare (orală,
intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareei, vârsta şi starea clinică a pacientului. Pentru
prevenirea deshidratării se recomandă pacienţilor cu diaree, atunci când este posibil, să crească consumul de
lichide, eventual să utilizeze săruri de rehidratare orală.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la apariţia
primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA şi colită de etiologie infecţioasă sau virală
cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de constipaţie şi risc crescut de
megacolon toxic.

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj. Pacienţii cu
insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul
SNC.

Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.
3

În cazul pacienţilor la care se administrează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree asociate
sindromului de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbunatăţire a stării clinice
tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui lucru şi trebuie
avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă:
 au scaune cu sânge;
 prezintă constipaţie, stare generală de rau, vărsături sau dureri/dificultăţi la urinare;
 fac febră;
 au călătorit de curând în ţări îndepărtate;
 au peste 40 ani şi manifestările bolii s-au modificat comparativ cu cele precedente sau a trecut mai
mult timp de la ultimul episod diareic.

Loperamid Laropharm 2 mg capsule conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze
acest medicament.
Loperamid Laropharm conţine şi p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-hidroxibenzoat de propil (E216). Poate
provoca reacţii alergice (chiar întârziate).


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau asemănătoare.
Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă
a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină-P, a
avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa
clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este
administrată în doza recomandată. Administrarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 4 mg) şi
itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei
plasmatice de loperamidă.
În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ
două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a loperamidei a
crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori
mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului nervos central (SNC), aşa
cum arată testele psihomotorii (de ex. somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test).

Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4
şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere
nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupilometrie.

Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale
acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro-intestinale încetinite.

Este posibil ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să potențeze efectul loperamidei, iar
medicamentele care accelerează tranzitul gastrointestinal să scadă efectul său.


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om, loperamida se
excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special
în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a fol
osi utilaje

Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.


4.8 Reacţii adverse
4
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratamentul diareei acute a fost evaluată în 26 de
studii clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de loperamidă au
fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă (1,7%), cefalee (1,2%) şi greaţă(1,1%).

O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a loperamidei
sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere abdominală, greaţă,
vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă).
Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.

În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute şi
după punerea pe piaţă au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Tulburări ale sistemului
imunitar Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) hipersensibilitate, reacţii anafilactice
(inclusiv şoc anafilactic), reacţii
anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente (afectează mai
puţin de 1 din 10
utilizatori) dureri de cap
Mai puţin frecvente
(afectează mai puţin de 1
din 100 utilizatori) ameţeală, somnolenţă
Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) pierderea sau scăderea stării de
conştienţă, stupoare, hipertonie,
probleme de coordonare
Tulburări oculare Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) mioză
Tulburări gastro-intestinale Frecvente (afectează mai
puţin de 1 din 10
utilizatori) constipaţie, flatulenţă, stare de rău
(greaţă)
Mai puţin frecvente
(afectează mai puţin de 1
din 100 utilizatori) durere abdominală, disconfort
abdominal, xerostomie, dureri
stomacale sau abdominale, vărsături,
dispepsie
Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) ileus (inclusiv ileus paralitic),
megacolon (inclusiv megacolon
toxic, vezi pct. 4.4), distensie
abdominală
Afecţiuni cutanate şi ale
ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente
(afectează mai puţin de 1
din 100 utilizatori) erupţie cutanată tranzitorie
Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) angioedem, erupţii buloase
(incluzând sindrom Stevens-Johnson,
eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică), angioedem,
urticarie, prurit
Tulburări renale şi ale căilor
urinare Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) retenţie urinară
5
Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare Rare (afectează mai puţin
de 1 din 1 000 utilizatori) senzaţie de oboseală generală

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale:
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro


4.9 Supradozaj

Simptomatologie
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară: simptome
neurologice (stupoare, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare
respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi mult mai susceptibili
la efectele asupra SNC.

Abordare terapeutică
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune a
loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea repetată a
antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele
unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.

Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de
tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia
imperioasă de a defeca.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul pasaj
hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.

Într-un studiu clinic randomizat dublu orb la care au participat 56 de pacienţi care au primit loperamidă
pentru diaree acută, după administrarea unei doze unice de 4 mg efectul antidiareic s-a instalat în
aproximativ o oră. Comparaţia clinică cu alte medicamente antidiareice a confirmat instalarea rapidă a
efectului loperamidei.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv. Se leagă în
proporţie mare de proteinele plasmatice (95%). Suferă un important proces de metabolizare la primul pasaj
hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore.
Studiile de distribuţie a medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele
intestinului, cu o predilecţie de legare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se produce în
6
principal prin N-demetilare oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei. Excreţia
loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal, prin materiile fecale.


5.3 Date preclinice de siguranţă

Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la 18 luni,
efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oarecare în câştigul în greutate
corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg/zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat la
om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg/zi (de 240 de ori MHUL). Concentraţiile
la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg/zi
(de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg/zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor
făcute in vitro şi in vivo au indicat faptul că loperamida nu este genotoxică. În studiile de toxicitate asupra
funcţiei de reproducere, efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte mari de loperamidă (40
mg/kg/zi – de 240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat supravieţuirea fătului. Doze mai mici nu
au determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.

În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.



6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Conţinutul capsulei
Amidon de porumb
Lactoză monohidrat
Talc
Stearat de magneziu

Capsula:
Dioxid de titan (E171)
Albastru strălucitor FCF (E133)
Carmoisină (E122)
p-hidroxibenzoat de metil (E218)
p-hidroxibenzoat de propil (E216)
Gelatină


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Fără cerinţe speciale.
7



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

S.C. Laropharm S.R.L.
Şoseaua Alexandriei, nr. 145A, Bragadiru, Ilfov, România
Tel/Fax: 021.369.32.02/03/06
E-mail: contact@laropharm.ro



8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

8833/2016/01



9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Mai 2006
Data reînnoirii autorizaţiei: Aprilie 2016

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Aprilie 2016

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.