Dulcolax 5mg, 30 drajeuri, Sanofi

Dulcolax  5mg, 30 drajeuri, Sanofi
miniatura 1 Dulcolax  5mg, 30 drajeuri, Sanofi miniatura 2 Dulcolax  5mg, 30 drajeuri, Sanofi miniatura 3 Dulcolax  5mg, 30 drajeuri, Sanofi
Marca: SANOFI
Gama: Dulcolax
Cod produs: P00477
ID Nom: 1293
Data expirarii: 29-02-2028

Dulcolax® (drajeuri) este un laxativ cu acţiune dublă împotriva constipației ce activează tranzitul intestinal și scade consistența scaunului.Dulcolax® acţionează direct asupra constipației stimulând procesul natural de evacuare din zona inferioară a tractului digestiv.
Acesta este un medicament OTC care se elibereaza FARA prescriptie medicala. Pentru procesarea comenzii dvs pentru medicamente OTC este necesar sa completati Chestionarul si sa aveti varsta minima de 18 ani.
Achizitionarea acestui produs se face doar cu plata prin card
27,40 lei
In stoc > 50 in stoc
Inca 5 persoane se uita acum la acest produs
Profita de Transport Gratuit
Click aici pentru a vedea ofertele noastre, unde poți beneficia de transport gratuit pentru întregul coș de cumpărături

Descriere si prospect Dulcolax 5mg

Dulcolax® (drajeuri) este un laxativ cu acţiune dublă împotriva constipației ce activează tranzitul intestinal și scade consistența scaunului.Dulcolax® acţionează direct asupra constipației stimulând procesul natural de evacuare din zona inferioară a tractului digestiv.

BENEFICII

  • eliberarea de constipație peste noapte (într-un interval de 6-12 ore)
  • nu modifică digestia, absorbţia caloriilor sau a nutrienţilor esenţiali
  • ușor de administrat, ușor de acceptat - drajeuri gastrorezistente de dimensiuni mici
  • INGREDIENTE

    Un drajeu gastrorezistent conţine Bisacodil 5 mg.

    Dulcolax® se prezintă sub formă de drajeuri gastrorezistente care eliberează substanța activă direct în colon pentru a acționa specific.

    MOD DE UTILIZARE

    Pentru tratamentul constipaţiei.

    La adulţi si copii peste 10 ani:

    Doza inițială recomandată este de 1 drajeu gastrorezistent. Doza poate fi ajustată până la maxim 2 drajeuri pentru a produce scaune regulate. Nu depășiți doza maximă zilnică de 2 drajeuri.

    Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani: doza recomandată este de 1 drajeu gastrorezistent (5 mg Bisacodil) pe zi.

    În vederea pregătirii investigațiilor și, înainte de intervenții chirurgicale: Dulcolax® se va administra conform recomandarilor medicului specialist.

    Drajeurile au un înveliş special şi din această cauză nu trebuie administrate împreună cu produse care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, de exemplu lapte.

    Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

    Dacă suferiţi de oprire temporară a mişcărilor peristaltice sau de abdomen acut chirurgical, incluzând apendicită, boli inflamatorii intestinale acute şi dureri abdominale severe asociate cu greaţă şi vărsături, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.

    PREZENTARE:
    cutie cu 30 drajeuri gastrorezistente

    PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

    Dulcolax 5 mg drajeuri gastrorezistente

    Bisacodil

    Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră, sau farmacistului.

    • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
    • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
    • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
    • Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

    Ce găsiţi în acest prospect:

    1. Ce este Dulcolax şi pentru ce se utilizează
    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Dulcolax
    3. Cum să utilizaţi Dulcolax
    4. Reacţii adverse posibile
    5. Cum se păstrează Dulcolax
    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    1. Ce este Dulcolax şi pentru ce se utilizează

    Dulcolax este un laxativ cu acţiune locală, care produce stimularea mişcărilor peristaltice ale intestinului şi diminuarea consistenţei fecalelor. Deoarece este un laxativ care acţionează în colon, Dulcolax stimulează specific procesul natural de evacuare din zona inferioară a tractului digestiv. Din acest motiv, Dulcolax nu modifică nici digestia nici absorbţia caloriilor sau a nutrienţilor esenţiali la nivelul intestinului subţire.

    Dulcolax se utilizează:

    • la pacienţi cu constipaţie.
    • pentru pregătirea investigaţiilor medicale, înainte şi după operaţii şi afecţiuni care necesită defecaţie/facilitarea evacuării materiilor fecale.

    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Dulcolax

    Nu utilizaţi Dulcolax

    • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la bisacodil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct.6);
    • dacă suferiţi de ileus (oprire temporară a mişcărilor peristaltice ale intestinului) sau obstrucţie intestinală;
    • dacă suferiţi de abdomen acut chirurgical, incluzând apendicită, boli inflamatorii intestinale acute;
    • dacă corpul dumneavoastră a pierdut multe lichide;
    • dacă aveţi dureri abdominale severe asociate cu greaţă şi vărsături, care pot fi semne ale unei afecţiuni severe;
    • dacă aveţi afecţiuni ereditare rare care pot fi incompatibile cu unul dintre excipienţii produsului de intoleranţă la unul dintre excipienţii produsului (vezi Dulcolax conține lactoză și sucroză).

    Atenţionări şi precauţii

    Înainte să utilizaţi Dulcolax, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    • dacă dumneavoastră vă este necesară administrarea zilnică de laxative sau pe perioade îndelungate, atunci trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră pentru a investiga cauza constipaţiei, deoarece administrarea excesivă perioade îndelungate poate produce un dezechilibru hidroelectrolitic şi valori scăzute ale potasiului din sânge (hipokaliemie).
    • dacă observaţi apariţia senzaţiei de sete sau scăderea cantităţii de urină, care pot fi semne ale deshidratării datorate pierderii de lichide şi pot fi periculoase pentru vârstnici sau pentru pacienţi cu probleme renale trebuie să opriţi administrarea Dulcolax şi să vă contactaţi medicul.

    Pot apărea urme de sânge in scaun, dar acestea sunt în general uşoare şi dispar de la sine. Au fost raportate ameţeli şi/sau sincope la pacienţi trataţi cu Dulcolax. Aceste evenimente pot fi corelate cu constipaţia şi nu neapărat administrării de Dulcolax.

    Dulcolax împreună cu alte medicamente

    Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau ați putea lua orice alte medicamente. Administrarea concomitentă a diureticelor (“pastile de apă“) sau steroizi poate creşte riscul de apariţire a dezechilibrului electrolitic la doze mari de Dulcolax. Dezechilibrul electrolitic poate conduce la o sensibilitate crescută la glicozidele cardiace (o clasă de medicamente utilizate pentru tratamentul insuficienţei cardiace şi a bătăilor neregulate ale inimii, de exemplu digoxina). Drajeurile au un înveliş special şi din acestă cauză nu trebuie administrate împreună cu produse care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, cum sunt antiacidele sau cu inhibitori ai pompei de protoni.

    Utilizarea Dulcolax cu alimente şi băuturi

    Drajeurile au un înveliş special şi din acestă cauză nu trebuie administrate împreună cu produse care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, de exemplu lapte.

    Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

    Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Similar celorlalte medicamente, Dulcolax trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării numai cu recomandarea medicului. Dulcolax poate fi utilizat în perioada alăptării.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

    Nu s-au efectuat studii privind efectele Dulcolax asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, din cauza spasmelor abdominale asociate constipaţiei, puteţi prezenta ameţeli sau/şi leşin. Dacă manifestaţi spasme abdominale trebuie să evitaţi activităţi potenţial periculoase cum sunt conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.

    Dulcolax conține lactoză și sucroză

    Un comprimat gastrorezistent conţine 32,2 mg lactoză, rezultând 66,4 mg lactoză pe doza zilnică maxim recomandată pentru tratamentul adulţilor şi copiilor cu vârsta de peste 10 ani. Pentru examinare radiologică aceasta va rezulta în 132,8 mg per doza zilnică maxim recomandată. Pacienţii cu rare afecţiuni ereditare de intoleranţă la galactoză, de exemplu galactozemie, nu trebuie să ia acest medicament. Un comprimat conţine 23,4 mg sucroză (zaharoză), rezultând în 46,8 mg sucroză (zaharoză) per doza maximă recomandată zilnic pentru tratamentul constipaţiei la adulţi şi copii cu vârsta de peste 10 ani. Pentru examinare radiologică aceasta va rezulta în 93,6 mg per doza maximă recomandată zilnic la adulţi. Pacienţii cu rare afecţiuni ereditare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să ia acest medicament.

    3. Cum să utilizaţi Dulcolax

    Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum scrie în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este:

    Pentru tratamentul constipaţiei.

    • Adulţi: Luați 1-2 drajeuri gastrorezistente (5-10 mg bisacodil) pe zi. Începeți cu 1 drajeu. Doza poate fi ajustată până la doza maximă de 2 drajeuri pentru a produce scaune regulate. Nu depășiți doza maimă zilnică de 2 drajeuri.
    • Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani: Luați 1 drajeu gastrorezistent (5 mg bisacodil) pe zi. Nu trebuie să administrați Dulcolax la copii cu vârsta de 10 ani sau mai mici decât numai la recomandarea medicului copilului dumneavoastră.

    Pentru pregătirea investigaţiilor şi înainte de intervenţii chirurgicale

    În vederea pregătirii investigațiilor și înainte de intervenții chirurgicale, Dulcolax se va administra sub supraveghere medicală.

    • Adulţi: Pentru evacuarea completă a colonului, doza recomandată de Dulcolax recomandată la adulţi este de 2 drajeuri (10 mg) dimineaţa şi 2 drajeuri (10 mg) administrate în seara de dinaintea examinării, înainte de culcare, urmate de un un supozitor în dimineaţa examinării.
    • Copii şi adolescenţi: La copii cu vârsta de 4 ani şi peste, se recomandă 1 drajeu gastrorezistent Dulcolax 5 mg seara şi un laxativ de uz pediatric cu acţiune imediată (de exemplu un supozitor) în dimineaţa următoare.

    Mod de administrare

    Drajeurile trebuie luate seara pentru a avea activitate intestinală în dimineaţa următoare. Acestea trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate adecvată de lichid (dar nu lapte, vezi „Utilizarea Dulcolax cu alimente şi băuturi”). Drajeurile gastrorezistente nu trebuie administrate împreună cu produse care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, cum sunt laptele, antiacidele sau inhibitori ai pompei de protoni, pentru a nu dizolva prematur învelişul enteric.

    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Dulcolax

    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Dulcolax, informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist. Dacă luaţi doze mari, pot să apară scaune lichide (diaree), crampe abdominale şi pierderi de lichide, de potasiu şi de alţi electroliţi. Similar altor laxative, supradozajul cronic cu Dulcolax, poate produce diaree cronică, dureri abdominale, hipokaliemie, hiperaldosteronism secundar şi calculi renali. Afectarea tubilor renali, alcaloză metabolică şi slăbiciune musculară, secundară hipokaliemiei au fost, de asemenea, descrise asociate abuzului cronic de laxative.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Dulcolax

    Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât de repede vă amintiţi, dar nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă luaţi doze mari, se pot produce scaune lichide (diaree), crampe abdominale şi pierderi de potasiu şi de alţi electroliţi.

    Dacă încetaţi să luaţi Dulcolax

    Dulcolax trebuie luat numai la nevoie şi trebuie întrerupt după ameliorare. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    4. Reacţii adverse posibile

    Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    • Frecvente: (care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi)
      • crampe abdominale
      • dureri abdominale
      • diaree
      • greaţă
    • Mai puţin frecvente: (care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi)
      • ameţeală
      • disconfort abdominal
      • vărsături
      • scaun cu sânge
      • disconfort la nivelul anusului şi al rectului
    • Rare: (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi)
      • reacţii de hipersensibilitate, sincopă
    • Cu frecvenţă necunoscută: (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
      • inflamarea pielii şi a mucoaselor, care poate produce dificultăţi în respiraţie (edem angioneurotic)
      • reacţii anafilactice, alergice, cu progres rapid, care pun viaţa în pericol
      • deshidratare (pierderea de apă)
      • inflamarea intestinelor

    Ameţelile şi sincopa pot fi asociate constipaţiei (efort de defecaţie, durere abdominală) şi nu neapărat utilizării bisacodilului.

    Raportarea reacţiilor adverse

    Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    5. Cum se păstrează Dulcolax

    A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. Nu utilizaţi Dulcolax după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    Ce conţine Dulcolax

    • Substanţa

      Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă:

      Sanofi Romania SRL
      Tel: +40 21 317 31 36

      Acest prospect a fost aprobat în Iunie, 2021

      Următoarele informaţii sunt destinate numai personalului medical calificat:

      Tratamentul supradozajului:

      După ingerarea formelor orale de Dulcolax, absorbţia poate fi minimizată sau prevenită prin inducerea vomei sau a lavajului gastric. Pot fi necesare înlocuirea fluidelor şi corectarea dezechilibrului electrolitic. Acest aspect este foarte important la pacienţii vârstnici sau foarte tineri. Poate fi utilă administrarea de antispasmodice.

    Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul/prospectul produsului inainte de utilizare.
    Atentie: Farmacia Dav depune constant eforturi pentru a mentine corectitudinea informatiilor afisate pe aceasta pagina. Cu toate acestea, ocazional pot aparea mici neconcordante: imaginile sunt cu titlu informativ si pot include elemente care nu fac parte din pachetul standard, iar unele caracteristici pot fi schimbate de producator fara notificare prealabila sau pot exista greseli de redactare. Toate ofertele disponibile pe site sunt valabile in functie de stocul disponibil.

    Cumparate frecvent impreuna