Canephron Solutie, 100 ml, Bionorica

Canephron Solutie, 100 ml, Bionorica
Cod produs: P438797179
ID Nom: 2573

CE ESTE CANEPHRON SOLUTIE SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA Dureri sau arsuri la urinare? Nevoia de a urina frecvent si eliminarea unei cantitati mici de urina? Calculi renali? Cu ajutorul
Acesta este un medicament OTC care se elibereaza FARA prescriptie medicala. Pentru procesarea comenzii dvs pentru medicamente OTC este necesar sa completati Chestionarul si sa aveti varsta minima de 18 ani.
Achizitionarea acestui produs se face doar cu plata prin card
Stoc epuizat
Profita de Transport Gratuit
Click aici pentru a vedea ofertele noastre, unde poți beneficia de transport gratuit pentru întregul coș de cumpărături

Recomandari


Descriere si prospect Canephron Solutie

CE ESTE CANEPHRON SOLUTIE SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Dureri sau arsuri la urinare? Nevoia de a urina frecvent si eliminarea unei cantitati mici de urina? Calculi renali? Cu ajutorul Canephron puteti contracara toate aceste simptome prin efectele terapeutice ale celor 3 plante medicinale - Centaurii herba, Levistici radix si Rosmarini folia.

Medicamentul Canephron este produs de compania germana Bionorica SE (producatorul medicamentului Sinupret) si este folosit de peste 30 de ani ca terapie in cazul simptomelor bolilor inflamatorii ale tractului urinar, efectele terapeutice ale acestui medicament fiind dovedite de un numar mare de studii clinice si preclinice.

Medicamentul este indicat in caz de cistita acuta si cronica, pielonefritele, glomerulonefrita si nefrita interstitiala neinfectioasa, profilaxia formarii concrementelor inclusiv dupa inlaturarea lor si in prevenirea formarii calculilor renali la adulti si adolescenti peste 12 ani.

Ce contine Canephron solutie?

Un ml picaturi orale solutie contine: extract (1:56) din 0,018 g amestec de iarba de tintaura (Centaurii herba), radacina de leustean (Levistici radix), frunza de rozmarin (Rosmarini folia) (1:1:1); solvent de extractie alcool etilic/apa 59% (v/v). 

ADMINISTRARE:

Luati intotdeauna Canephron solutie exact asa cum este prezentat in acest prospect.

Daca nu a fost prescris altfel de medicul dumneavoastra, doza pentru:

Adulti si adolescenti peste 12 ani este de 5 ml de 3 ori pe zi (15 ml doza zilnica totala)

Pentru dozarea corecta se foloseste masura dozatoare atasata flaconului ce prezinta gradatii corespunzatoare.

INAINTE SA UTILIZATI CANEPHRON SOLUTIE:

Nu utilizati Canephron solutie daca sunteti alergic (hipersensibil) la iarba de tintaura, radacina de leustean, frunza de rozmarin sau la oricare dintre celelalte componente ale Canephron solutie; daca aveti ulcer gastric sau duodenal; daca aveti boli inflamatorii ale rinichilor sau insuficienta renala. Atentionari si precautii Aveti grija deosebita cand utilizati Canephron solutie. in cazul aparitiei sangelui in urina, a tulburarilor de urinare sau a retentiei urinare acute adresati-va de urgenta unui medic.

Utilizarea altor medicamente:

Pana in prezent nu sunt cunoscute interactiuni ale Canephron solutie cu alte medicamente. Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fara prescriptie medicala.

Sarcina si alaptarea:

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. Deoarece nu exista suficienta experienta a utilizarii la gravide si pe perioada alaptarii, Canephron solutie nu trebuie administrat in timpul sarcinii si in perioada de alaptare. Detinatorul autorizatiei de punere de piata si fabricantul Bionorica SE Se recomanda citirea cu atentie a prospectului sau a informatiilor de pe ambalaj. Daca apar manifestari neplacute, adresati-va medicului sau farmacistului.

Prezentare:

100 ml

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Canephron picături orale soluţie

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un ml picături orale soluţie conţine:
extract (1:56) din 0,018 g amestec de
Centaurii herba (iarbă de ţintaură), Levistici radix (rădăcină de
leuştean),
Rosmarini folium (frunză de rozmarin) (1:1:1); solvenți de extracţie etanol 59% (v/v), apă.
Un ml picături orale soluţie este echivalent cu 15 picături.

Acest medicament conţine alcool etilic 0,15 g pentru un ml picături orale soluţie.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Picături orale soluţie
Lichid de culoare maro-gălbui.

4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice

Canephron picături orale soluţie este utilizat în mod tradiţional ca terapie suportivă la medicaţia specifică
administrată în simptomele uşoare ale bolilor inflamatorii ale tractului urinar inferior şi pentru prevenirea
formării calculilor renali la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani și peste.

Acest medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţională se foloseşte pentru indicaţiile specificate,
exclusiv pe baza utilizării îndelungate.
2



4.2 Doze şi mod de administrare

Canephron picături orale soluţie se administrează de 3 ori pe zi aşa cum rezultă din tabelul de mai jos.
Pentru administrarea corectă a dozelor recomandate se foloseşte măsura dozatoare cu gradaţii
corespunzătoare, ataşată flaconului.

Vârsta Doza
de 3 ori pe zi Doza zilnică totală
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani și peste 5 ml 15 ml

Copii
Canephron nu se administrează la copii cu vârsta sub 12 ani.

Durata tratamentului
Dacă simptomele se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 7 zile de tratament, este necesar consult
medical. Vezi pct. 4.4.

Mod de administrare
Canephron picături orale soluție se administrează dimineața, la prânz și seara. Dacă este necesar,
picăturile orale pot fi administrate împreună cu alte lichide (de exemplu, cu un pahar cu apă).

În timpul tratamentului este necesar consumul unei cantităţi suficient de mari de lichide.

A se agita flaconul înainte de administrare.



4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanțele active, alte plante din familia Apiaceae (Umbelliferae) (ex.,
anason, fenicul), anetol (componentă a uleiurilor esențiale de anason, fenicul) sau la oricare dintre
excipienţii enumerați la pct. 6.1.
- Ulcer gastric sau duodenal.
- Boli inflamatorii renale.
- Insuficienţă renală.
- Hiperhidratarea este contraindicată în cazul edemelor renale sau cardiace.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

În caz de febră persistentă sau dacă apar spasme, hematurie, tulburări de urinare sau retenţie urinară acută,
este necesar consult medical de urgenţă.

Acest medicament conţine 19 vol % alcool (etanol), respectiv până la 0,75 g alcool (etanol) la 5 ml,
echivalent cu 19 ml bere sau 8 ml vin. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism. Acest lucru trebuie avut în
vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţii cu boli
hepatice sau epilepsie.


Copii
Acest medicament nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 12 ani.
3


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Până în prezent nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente.


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina
Studiile la animale nu au evidențiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcției de
reproducere (vezi pct. 5.3).
Datele provenite din utilizarea Canephron la femeile gravide sunt inexistente sau limitate. Ca măsură de
precauție, este de preferat să se evite utilizarea Canephron în timpul sarcinii.

Alăptarea
Nu se cunoaște dacă Canephron sau substanțele active/metaboliții acestuia se excretează în laptele uman.
Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuți/sugari. Canephron nu trebuie utilizat în timpul alăptării.


Fertilitatea
Nu sunt disponibile date privind efectele Canephron asupra fertilității la om. În studiile la animale masculi
și femele nu s-au observat efecte asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.


4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).

Reacţii adverse frecvente: tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, diaree).
Reacţii adverse cu frecvență necunoscută: reacţii de hipersensibilitate / reacții alergice.
În cazul apariţiei primelor semne de reacții de hipersensibilitate /reacții alergice trebuie oprită
administrarea Canephron picături orale soluție.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului național de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Nu există date privind supradozajul cu Canephron.
Abordare terapeutică a supradozajului:
În caz de supradozaj este necesar tratament simptomatic.
4



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Aparat genito-urinar şi hormoni sexuali, codul ATC: G04BX

Nu au fost efectuate studii de farmacodinamie cu Canephron la om.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Nu sunt disponibile studii de farmacocinetică cu Canephron.


5.3 Date preclinice de siguranţă


Nu au fost efectuate studii de toxicitate cu Canephron picături orale soluție, cu excepția studiilor de
mutagenitate. Cu toate acestea, a fost studiată pe larg toxicitatea Canephron drajeuri și a amestecului de
substanțe active conținut în Canephron drajeuri. Datele din aceste studii sunt prezentate în continuare.

Toxicitate acută
Canephron drajeuri fără stratul de drajefiere a fost investigat cu privire la toxicitate după o doză unică la
șobolani și șoareci. În cadrul acestor studii au fost administrate doze de până la 5000 mg/kg (conținând
2077 mg amestec de substanțe active pulverizate (1:1:1)/kg, ceea ce reprezintă o doză de aproximativ
75 de ori, respectiv 37,5 de ori mai mare decât doza zilnică de Canephron picături orale soluție
recomandată la om). Nu au fost observate efecte relevante din punct de vedere al toxicității și nici cazuri
de deces.

Toxicitate cronică
În studiul de toxicitate după doze repetate efectuat la șobolani prin administrarea orală de amestec de
substanțe active conținut în Canephron, timp de 26 săptămâni, la doza administrată de până la 1400 mg/kg
și zi nu au fost observate efecte adverse. Această doză a fost declarată doză la care nu s-a observat nicio
reacție adversă (NOAEL) și reprezintă o doză de aproximativ 50 de ori mai mare decât doza zilnică de
Canephron picături orale soluție recomandată la om.

Mutagenitate
La testele de genotoxicitate (AMES-test) cu și fără activare metabolică efectuate cu Canephron picături
orale și cu amestec de substanțe active conținut în Canephron
nu s-a observat potențial mutagen. La
testul micronucleilor la șobolan in-vivo nu s-au observat leziuni cromozomiale în cazul administrării de
Canephron drajeuri fără stratul de drajefiere.

Toxicitate asupra funcției de reproducere
În cadrul unui studiu Segment I efectuat la șobolani masculi și femele nu s-au observat efecte asupra
fertilității după administrarea orală de amestec de substanțe active conținut în Canephron în doze de până
la 1400 mg/kg. Într-un studiu Segment II efectuat la iepuri nu s-au evidențiat efecte teratogene după
administrarea orală de amestec de substanțe active conținut în Canephron în doze de până la 1000 mg/kg.
În cadrul unui studiu Segment III nu s-au observat efecte adverse asupra dezvoltării peri- și postnatale la
șobolani după administrarea orală de amestec de substanțe active conținut în Canephron în doze de până
la 1400 mg/kg. Prin urmare, la șobolani doza NOAEL a fost stabilită la 1400 mg/kg (studiile Segment I și
III), la iepuri doza NOAEL a fost stabilită la 1000 mg/kg (studiul Segment II), aceste doze reprezentând
o doză de aproximativ 50 de ori, respectiv 72 de ori mai mare decât doza de Canephron picături
orale soluție recomandată la om.
5


Carcinogenitate
Nu sunt disponibile date cu privire la potențialul carcinogen al Canephron la administrarea pe termen
lung.

Date farmacologice de siguranță
În studiile specifice de evaluare a siguranței neurofarmacologice (IRWIN) și respiratorii efectuate cu
amestec de substanțe active conținute în Canephron nu au fost obținute rezultate relevante din punct de
vedere al siguranței.


6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Nu sunt.


6.2 Incompatibilităţi

Nu sunt cunoscute.


6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.
A se utiliza în maxim 6 luni după prima deschidere a flaconului.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Ca şi în cazul altor medicamente din plante, pe parcursul păstrării Canephron picături orale soluţie poate
deveni tulbure. Aceasta nu afectează eficacitatea medicamentului.
A se agita bine înainte de utilizare.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă de culoare brună (Tip III) a 50 ml picături orale soluţie, prevăzut cu picurător
din PE şi capac cu filet din PP cu inel de siguranţă şi măsură dozatoare din PP, cu gradaţii (5 ml).
Cutie cu un flacon din sticlă de culoare brună (Tip III) a 100 ml picături orale soluţie, prevăzut cu
picurător din PE şi capac cu filet din PP cu inel de siguranţă şi măsură dozatoare din PP, cu gradaţii (5
ml).
Cutie cu un flacon din sticlă de culoare brună (Tip III) a 200 ml picături orale soluţie, prevăzut cu
picurător din PE şi capac cu filet din PP cu inel de siguranţă şi măsură dozatoare din PP, cu gradaţii (5
ml).


Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.






Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul/prospectul produsului inainte de utilizare.
Atentie: Farmacia Dav depune constant eforturi pentru a mentine corectitudinea informatiilor afisate pe aceasta pagina. Cu toate acestea, ocazional pot aparea mici neconcordante: imaginile sunt cu titlu informativ si pot include elemente care nu fac parte din pachetul standard, iar unele caracteristici pot fi schimbate de producator fara notificare prealabila sau pot exista greseli de redactare. Toate ofertele disponibile pe site sunt valabile in functie de stocul disponibil.