Bixtonim Xylo picaturi nazale 0.05% x 10ml, Biofarm

Descriere Bixtonim Xylo picaturi nazale 0.05% x 10ml, Biofarm
Bixtonim Xylo 0,5 mg/ml este indicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani pentru:
-
decongestionarea mucoasei nazale datorate corizei, rinitei vasomotorii şi rinitei alergice,
-
facilitarea evacuării secreţiilor în afecţiunile sinusurilor paranazale,
-
ca tratament adjuvant în otita medie, pentru decongestionarea mucoasei nazo-faringiene,.
-
facilitarea rinoscopiei.
Contraindicații:
-
hipersensibilitate la xilometazolină sau la oricare dintre excipienţi;
-
rinita sicca (inflamaţie a mucoasei nazale neînsoţită de secreţie);
-
glaucom, îndeosebi cu unghi închis.
-
copii cu vârsta sub 2 ani;
-
pacienţi cu hipofizectomie trans-sfenoidală sau după intervenţii chirurgicale cu expunere a durei mater.
Atenționări:
Ca şi alte medicamente simpatomimetice, xilometazolina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care prezintă o reacţie puternică la administrarea de substanţe adrenergice, care se manifestă prin insomnie, ameţeli, tremor, aritmii cardiace sau hipertensiune arterială.
Pacienţii care necesită tratament cronic cu xilometazolină pot folosi acest medicament o perioadă mai îndelungată numai sub supraveghere clinică atentă, deoarece există risc de atrofie a mucoasei nazale. Xilometazolina trebuie administrată cu prudenţă şi numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscurile potenţiale, în următoarele situaţii: pacienţi trataţi cu antidepresive inhibitorii ale monoaminoxidazei (IMAO) sau alte medicamente care pot creşte tensiunea arterială; afecţiuni cardiovasculare grave (de exemplu afecţiuni coronariene grave, hipertensiune arterială); feocromocitom; tulburări metabolice (de exemplu, hipertiroidie, diabet zaharat).
Decongestionantele simpatomimetice pot produce hiperemie reactivă a mucoasei nazale, în special ca urmare a tratamentului prelungit sau dacă se administrează doze mari. În caz de tratamente repetate sau în cazul utilizării cronice a acestui medicament se poate produce sindrom de rebound congestiv şi îngustarea căilor aeriene. Aceasta se poate manifesta, eventual, prin congestia cronică a mucoasei nazale (ozenă). În cazurile moderate, se poate opri administrarea medicamentului într-o nară, administrându-se doar în cealaltă nară până la reducerea intensităţii simptomelor, pentru a menţine, în parte, permeabilitatea căilor respiratorii nazale.
Medicamentul conţine clorură de benzalconiu care este iritant. Poate provoca reacţii adverse cutanate.
Interacțiuni:
Administrarea concomitentă a xilometazolinei cu antidepresive inhibitorii ale monoaminooxidazei (IMAO) de tipul tranilciprominei sau cu antidepresive triciclice poate determina creşterea tensiunii arteriale (datorită efectelor cardiovasculare induse de xilometazolină).
Nu se recomandă utilizarea concomitentă a altor preparate nazale care conţin simpatomimetice
Sarcina:
Nu este cazul, având în vedere grupa de vârstă căreia îi este destinat medicamentul.
Prezentare:
10ml